Organizatia de femei PSD Brasov

Arhiva categoriei «Presă»

Visele devin reale

         Aproximativ 300 de milioane lei, este suma strânsă la balul de caritate organizat de femeile din USL pentru ajutorarea copiilor talentaţi. O chitară electrică, amplificator pentru voce, un costum popular,sau un costum de dans sunt lucrurile de care tinerii aveau nevoie pentru a putea să evolueze şi să-şi transforme visele în realitate.

Stirea completa: http://www.novapress.ro/ultimele-stiri/visele-devin-reale.html

Un succes: Gala tinerelor talente!

O rază de speranţă în sufletul celor zece tinere talente care aveau nevoie de ajutor pentru a-şi îndeplini visele. S-au strâns 20.000 de lei. Campania Ştirilor Mix TV şi-a atins scopul, iar poveştile prezentate de noi în ultimele săptămâni au devenit realitate. În urma balului de caritate organizat de femeile Uniunii Social Liberale, s-au strâns peste 20.000 de lei. Politicieni şi oameni de afaceri şi-au unit forţele pentru a da o şansă copiilor talentaţi ai judeţului Braşov.
„Talentele de azi pentru Braşovul de mâine”! Balul de caritate organizat vineri seară şi-a atins scopul. Copiii talentaţi au primit ce şi-au dorit de la politicienii şi oamenii de afaceri care au participat la eveniment.
O partea dintre copiii talentaţi au fost prezenţi în sală şi le-au oferit celor prezenţi un spectacol deosebit. Primul care şi-a arătat talentul a fost Andrei Braşoveanu, un tânăr abandonat pe străzile oraşului. Dansează într-o trupă de break-dance şi mai mult decât atât, pictează icoane pe sticlă. În urma balului de caritate, Andrei a reuşit să îşi găsească un loc de muncă, iar icoanele pictate au fost scoase la licitaţie. Visele au devenit realitate. Spectatorii au fost apoi încântaţi de miniconcertul susţinut de Anca, o tânără din Făgăraş. Îşi dorea foarte mult un nai nou şi a demonstrat că stăpâneşte instrumentul foarte bine. Anca a fost una dintre cele mai bune eleve din Făgăraş, fiind acum studentă la două facultăţi! Pentru realizarea visului avea nevoie de 2.000 de lei.
De o sumă ceva mai mică avea nevoie şi Geta, a cărei pasiune este dansul. Geta îşi doreşte un echipament de dans, mai exact o rochie, pantofi şi accesorii. Tot un costum special şi-a dorit şi Elena, din Măieruş. Copila de 12 ani cântă muzică populară de multă vreme şi a câştigat deja mai multe premii la festivaluri de specialitate.
Pe scenă a urcat apoi Alexandru. Tânărul pasionat de chitară a cântat mai multe piese celebre, dar şi compoziţii proprii. Şi-a dorit doar un microfon şi un amplificator. Alexandru a primit tot ce are nevoie pentru a se perfecţiona.

 

Pentru stirea video, click: http://www.brasovultau.ro/Un-succes-Gala-tinerelor-talente-video-48409.html

Pentru viitorul copiilor

     200 de milioane de lei vor ajunge la copiii talentaţi proveniţi din familii fără posibilităţi materiale. Banii au fost strânşi din donaţii la balul de caritate organizat de femeile social democrate şi liberale. Chiar dacă în aceste situaţii statul ar trebui să sprijine aceste valori ale ţării, guvernanţii nu se gândesc decât la propriile interese. USL se va implica mereu în aceste cauze tocmai pentru a ajuta la crearea viitorului României şi a împiedica pe cât posibil migrarea tinerilor peste hotare în căutarea unei vieţi mai bune.

 

Stirea completa: http://www.novapress.ro/ultimele-stiri/pentru-viitorul-copiilor.html

TALENTE DE AZI PENTRU BRAŞOVUL DE MÂINE, Claudia DAVID – preş.Org.Femei PSD Braşov, Crina RADU – preş.Org.Femei PNL Braşov

Mix Actual, 22.09.2011

Sprijiniţi talentele

      Talente de astăzi pentru viitorul de mâine! Aşa se intitulează balul de caritate organizat de femeile social democrate, liberale şi conservatoare pentru a strânge fonduri în vederea ajutorării copiiilor talentaţi care provin din familii ce nu îşi pot permite să îi susţină. La eveniment va fi organizată şi o licitaţie în care vor fi vândute icoane pictate pe sticlă şi obiecte realizate de persoanele cu dizabilităţi de la Şcoala Brădet.

Sursa: http://www.novapress.ro/ultimele-stiri/sprijiniti-talentele.html

O lună dedicată celor care uită

      Luna septembrie 2011 este, pentru prima dată, „Luna Mondială Alzheimer”. Dacă în Europa, factorii din sănătate au înţeles că Alzheimerul este o boală ce necesită o strategie de acţiune, în România nu ştim nici măcar câţi bolnavi avem. Există o strategie pentru această boală, dar doar pe hârtie, după cum ne spune Minerva Gurgu, preşedinta Organizaţiei Municipale de Femei PSD. Societatea Naţională de Alzheimer estimează că ar fi circa 200.000 de suferinzi, dar doar 35.000 au fost diagnosticaţi. În general, însă, diagnosticarea se face în fazele târzii ale bolii, când tratamentul este foarte costisitor, iar membrii familiei nu mai pot controla pacientul. Statul oferă o indemnizaţie de 200 de lei pentru acest pacient, dar doar scutecele pe lună costă 400 de lei, explică Ana Fleşeriu, preşedinta Organizaţiei Judeţene de Familie PC Braşov. Tocmai pentru a sensibiliza autorităţile că e nevoie de o strategie împotriva bolii „ce nu alege”, braşovencele din Uniunea Social Liberală vor porni, de miercuri, o campanie socială sub titlul „Împreună împotriva Bolii Alzheimer”. Campania debutează cu o conferinţă la Centrul Cultural Reduta, de la ora 17.00, acolo unde sunt invitaţi specialişti care vor informa populaţia cu privire la această boală, drepturile pe care le au bolnavii etc. Campania va continua, până în 21 octombrie, în farmacia Helpnet, de pe B-dul Griviţei 47, unde doritorii pot să-şi testeze memoria. Testările se vor face zilnic, în zilele lucrătoare între 17.00 – şi 20.00, iar în week-end, de dimineaţă, între 9.00 şi 12.00.
      În plus, Adina Boţoroga, vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale de Femei PNL şi reprezentantă a Direcţiei de Sănătate şi Asistenţă Medicală din cadrul CJ a precizat că „încercăm să adoptăm la nivel de Consiliu Judeţean politici sanitare cu impact pe această boală”. 
     Specialistele care fac parte din Societatea Română de Alzheimer au redactat un document referitor la elaborarea planului naţional pentru demenţă, informaţii care au fost transmise preşedintelui Traian Băsescu, Guvernului, Autorităţii naţionale pentru persoane cu handicap şi Centrului naţional de sănătate mintală şi luptă antidrog. De asemenea s-a elaborat şi un text-manifest, un apel pentru o strategie naţională pentru demenţă.

Sursa: http://www.bzb.ro/index.php?page_name=stire_detalii&id_stire=66728

 

 

Trebuie să acţionăm !

Peste 5 milioane de cetăţeni din Uniunea Europeană trăiesc cu maladia Alzheimer sau o altă formă de demenţă. Odată cu îmbătrânirea populaţiei cercetătorii au prezis o dublare a acestor cifre în Europa de Vest şi o triplare în Europa de Est. În România, doar 10% dintre persoanele suferinde sunt diagnosticate, astfel încât soarta a peste 2 milioane de oameni, bolnavi şi a familiilor lor este foarte grea. Pentru a trage un semnal de alarmă organizaţiile de femei PSD, PNL şi PC vor organiza miercuri o campanie intitulată Împreună împotriva bolii Alzheimer.

Sursa: http://www.novapress.ro/ultimele-stiri/trebuie-sa-actionam.html

Cu ghiozdane noi

vreau%252520si%252520eu%252520la%252520scoala%252520008 Cu ghiozdane noi

 

 

         100 de copii din judeţ pot merge cu fruntea sus la şcoală datorită femeilor social democrate. În aceste vremuri când părinţii se confruntă cu probleme grave de existenţă cei mai mulţi aleg să facă economie renunţând la a-şi trimite copii la şcoală. Pentru a veni în sprijinul lor, femeile social democrate au decis să îi ajute cu rechizite pentru anul şcolar 2011-2012.

 

 

Pentru a vizualiza stirea completa, click – http://www.novapress.ro/ultimele-stiri/cu-ghiozdane-noi.html

Legea asistentei sociale va saraci si mai mult populatia

§ Ministrul Lazaroiu sustine ca prin aceasta lege se incearca reducerea dependentei de ajutoare de stat, reducerea fraudelor si erorilor din sistem si reducerea cheltuielilor cu asistenta sociala.

§ Reducerea cheltuielilor cu asistenta sociala cu 0,8% dintr-un procent de 2,8% fata de 5% cat reprezinta media europeana, si din pozitia unui stat care face cele mai mici cheltuieli cu asistenta sociala arata o data in plus ca actualul Guvern nu a ales calea spre reducerea saraciei ci lovirea cu cinism a celor mai slabi care nu creaza probleme prea mari prin protestul lor.

§ Asistenta sociala se refera la persoane bolnave, batrane, sarace, cu handicap sau la copii. Iar acestea sunt stari obiective, generate de cauze naturale (cum sunt imbatranirea, imbolnavirea, copilaria, handicapul si in parte saracia).

§ Asistenta sociala trebuie sa-si propuna sa ajute persoanele aflate in dificultate, nu sa le elimine.

§ PSD a depus in comisie peste 40 de amendamente la care se adauga un numar important de propuneri ale societatii civile (sindicate, ONG-uri, fundatii, asociatii).

§ Faptul cel mai grav este ca legea transfera aproape toate obligatiile de asistenta catre primarii. Dar si pentru acestea ministrul a gasit rezolvarea – comasarea cu alte primarii.

§ Actul normativ este ambiguu in desemnarea institutiilor care vor avea obligatia sa acopere costurile – guvern, consiliu judetean, consiliu local etc. – si a procentelor de participare, fie ca e vorba de centre rezidentiale, fie ca e vorba de sprijinirea persoanelor neinstitutionalizate. Nu sunt prevazute exact sursele, deci nu se stie cine va suporta cheltuielile.

§ Vorbim despre Legea asistentei sociale unde asistentul social nu exista sau poate este amintit in trecere, in conditiile in care, in Romania au fost scolarizati 20000 de asistenti sociali, din care doar 5000 sunt incadrati in sistemul public sau privat. In schimb, legea duce responsabilitatea pentru ingrijirea personala catre membri de familie, prieteni, vecini, voluntari sau catre oricine isi asuma responsabilitatea ingrijirii persoanei.

Organizatia Femeilor Social Democrate Brasov lansează campania ”Vreau si eu la scoală”

OFSD Brasov va desfăsura în perioada 07-12 Septembrie 2011 campania ”Vreau si eu la scoală” în cadrul căreia va dona un numar 50 de ghiozdane cu rechizite pentru scoală, copiilor cu posibilităti materiale reduse din localitătile Vulcan,Holbav,Bran si Dumbravita. O parte dintre acesti copii vor primi din partea femeilor social-democrate si haine pentru începerea noului an scolar.

Prin programele desfăsurate până acum, Organizatia Femeilor Social Democrate Brasov a demonstrat că educatia si accesul la educatie sunt directii prioritare în strategia social-democrată a partidului. Prin noua campanie vor fi ajutati copiii din mediul rural, acolo unde abandonul scolar a atins cote extrem de ridicate în ultimii ani, principalul motiv fiind lipsa banilor.

OFSD Brasov va continua campania ”Vreau si eu la scoală” si în următorii ani.

În România anului 2011, pe fondul crizei economice, accesul la educatie rămane o problema pentru multe familii cu copii. Astfel, 25% dintre copiii din mediul rural nu merg la gimnaziu si doar 45% dintre elevii din mediul rural ajung să urmeze învătământul liceal. În lipsa unor măsuri concrete din partea autoritătilor, rata abandonului scolar s-a triplat în ultimii ani.

Claudia David, presedinte OFSD Jud.Brasov

Vreau şi eu la şcoală

Un nou an şcolar bate la uşă, iar micuţii se pregătesc să intre în clasa 1. Din păcate pentru mulţi, acesta nu este un motiv de bucurie, un pas spre un nou început. Multe familii trăiesc la limita subzistenţei, iar pregătirea pentru scoală devine un calvar. Femeile social democrate au decis să demareze un proiect prin care copii săraci din judeţ vor fi ajutaţi să facă primul pas în şcoală.

 

Pentru stirea completa, accesati: http://www.novapress.ro/ultimele-stiri/vreau-si-eu-la-scoala.html

Page 4 of 7« First...23456...Last »