Organizatia de femei PSD Brasov

Comunicat de presa: Schimb de experiență româno-bulgar între femeile social democrate din Brașov și Dobrich

În perioada 25-27 octombrie  2013 o delegație compusa din 8 reprezentante ale femeilor social democrate din județul Brașov a fost prezentă în regiunea Dobrich din Bulgaria unde au participat la un program de activități pregătit de Organizatia de Femei a Partidului Socialist Bulgar. Această vizită reprezintă partea a doua a schimbului de experiență între cele două organizații, după vizita organizației bulgare la Brașov din luna noiembrie 2012. La întâlniri au participat conducerile celor două organizații, femei implicate în administrația publică în cele două țări, alese locale și persoane active în proiecte ale organizațiilor de femei.

Regiunea Dobrich, parte din Dobrogea de sud, se află la graniţa nordică a Bulgariei cu România, are o populaţie de 200 000 locuitori şi include 8 municipalităţi. Delegaţia OFSD Braşov a vizitat obiective comunitare şi culturale aflate în 5 dintre municipalităţi: Dobrich – orașul reședință al provinciei, statiunea turistică Balcick, Kavarna, Shabla si Tervel.

Programul schimbului de experiență a inclus și prezentarea unor proiecte comunitare foarte utile în care s-au implicat cu succes femeile din această regiune:

-          2 cluburi de socializare și recuperare medicală pentru persoane vârstnice,

-          centrul Green House, care ofera cursuri în domeniul protejării biodiversității atât copiilor cât și adulților, dar care gestionează și activități de informare de mediu și eco-turism, finanțat din schema de granturi norvegiene,

-          centrul vechi al orașului Dobrich – un proiect de succes de reabilitare în stilul arhitectural tradițional dobrogean.

Schimbul de experiență a inclus un seminar politic pe tema susţinerii comune a prezenței femeilor în Parlamentul European și pe tema pregătirilor pentru campania ce se va derula, în vederea câștigării de către socialiștii europeni a alegerilor europarlamentare, care vor avea loc in mai 2014 în toate statele membre ale Uniunii Europene. Astfel, organizația femeilor socialiste bulgare a prezentat şi invitaţia de a adera la campania 50-50 cu privire la reprezentarea în mod egal a femeilor şi bărbaţilor candidaţi pe listele electorale pe poziţii eligibile. În prezent 69% din membrii Parlamentului European sunt bărbaţi şi doar 31% sunt femei. În Bulgaria raportul este 56% eurparlamentari bărbaţi – 44% europarlamentari femei în timp ce în Romania raportul este mai defavorabil femeilor, 79% bărbați – 21% femei.

 

”Schimbul de experiență între organizațiile politice se dovedește a fi un instrument valoros pentru familia politică a socialiștilor europeni. Avem nevoie de o strategie generală pentru creșterea prezenței femeii în viața politică și în structurile de conducere locale, naționale și europene. Acest schimb de experiență internațional între organizațiile de femei social democrate a fost un succes, a oferit inspirație și modele de lucru pentru reprezentantele organizațiilor Brașov și Dobrich. În Bulgaria ne-au impresionat determinarea și mai ales eficiența cu care femeile reușesc să realizeze proiecte utile pentru comunicate, dar și să se impună în număr mare în poziții de decizie în administrație. Femeile sunt extrem de bine reprezentate în pozițiile de conducere administrativă și am avut șansa să cunoaștem numeroase doamne consilier local din regiune și deputatul care reprezintă regiunea în Parlamentul național, doamna Syiana Fudulova.  Un alt principiu de lucru pe care l-am regăsit constant și apreciat, atât în acțiunile politice ale femeilor, dar și în societate, în general, este promovarea cu orice prilej a identității naționale bulgare și a specificului local ca și contribuție unică la civilizația europeană.” – a declarat Roxana Mînzatu, președinte al organizației județene Brașov a Femeilor Social Democrate.

 

Preşedinte OFSD Braşov

 ROXANA MÎNZATU

Lasă un răspuns

Do NOT fill this !

Page 1 of 11