Organizatia de femei PSD Brasov

octombrie, 2013

Comunicat de presa: Schimb de experiență româno-bulgar între femeile social democrate din Brașov și Dobrich

În perioada 25-27 octombrie  2013 o delegație compusa din 8 reprezentante ale femeilor social democrate din județul Brașov a fost prezentă în regiunea Dobrich din Bulgaria unde au participat la un program de activități pregătit de Organizatia de Femei a Partidului Socialist Bulgar. Această vizită reprezintă partea a doua a schimbului de experiență între cele două organizații, după vizita organizației bulgare la Brașov din luna noiembrie 2012. La întâlniri au participat conducerile celor două organizații, femei implicate în administrația publică în cele două țări, alese locale și persoane active în proiecte ale organizațiilor de femei.

Regiunea Dobrich, parte din Dobrogea de sud, se află la graniţa nordică a Bulgariei cu România, are o populaţie de 200 000 locuitori şi include 8 municipalităţi. Delegaţia OFSD Braşov a vizitat obiective comunitare şi culturale aflate în 5 dintre municipalităţi: Dobrich – orașul reședință al provinciei, statiunea turistică Balcick, Kavarna, Shabla si Tervel.

Programul schimbului de experiență a inclus și prezentarea unor proiecte comunitare foarte utile în care s-au implicat cu succes femeile din această regiune:

-          2 cluburi de socializare și recuperare medicală pentru persoane vârstnice,

-          centrul Green House, care ofera cursuri în domeniul protejării biodiversității atât copiilor cât și adulților, dar care gestionează și activități de informare de mediu și eco-turism, finanțat din schema de granturi norvegiene,

-          centrul vechi al orașului Dobrich – un proiect de succes de reabilitare în stilul arhitectural tradițional dobrogean.

Schimbul de experiență a inclus un seminar politic pe tema susţinerii comune a prezenței femeilor în Parlamentul European și pe tema pregătirilor pentru campania ce se va derula, în vederea câștigării de către socialiștii europeni a alegerilor europarlamentare, care vor avea loc in mai 2014 în toate statele membre ale Uniunii Europene. Astfel, organizația femeilor socialiste bulgare a prezentat şi invitaţia de a adera la campania 50-50 cu privire la reprezentarea în mod egal a femeilor şi bărbaţilor candidaţi pe listele electorale pe poziţii eligibile. În prezent 69% din membrii Parlamentului European sunt bărbaţi şi doar 31% sunt femei. În Bulgaria raportul este 56% eurparlamentari bărbaţi – 44% europarlamentari femei în timp ce în Romania raportul este mai defavorabil femeilor, 79% bărbați – 21% femei.

 

”Schimbul de experiență între organizațiile politice se dovedește a fi un instrument valoros pentru familia politică a socialiștilor europeni. Avem nevoie de o strategie generală pentru creșterea prezenței femeii în viața politică și în structurile de conducere locale, naționale și europene. Acest schimb de experiență internațional între organizațiile de femei social democrate a fost un succes, a oferit inspirație și modele de lucru pentru reprezentantele organizațiilor Brașov și Dobrich. În Bulgaria ne-au impresionat determinarea și mai ales eficiența cu care femeile reușesc să realizeze proiecte utile pentru comunicate, dar și să se impună în număr mare în poziții de decizie în administrație. Femeile sunt extrem de bine reprezentate în pozițiile de conducere administrativă și am avut șansa să cunoaștem numeroase doamne consilier local din regiune și deputatul care reprezintă regiunea în Parlamentul național, doamna Syiana Fudulova.  Un alt principiu de lucru pe care l-am regăsit constant și apreciat, atât în acțiunile politice ale femeilor, dar și în societate, în general, este promovarea cu orice prilej a identității naționale bulgare și a specificului local ca și contribuție unică la civilizația europeană.” – a declarat Roxana Mînzatu, președinte al organizației județene Brașov a Femeilor Social Democrate.

 

Preşedinte OFSD Braşov

 ROXANA MÎNZATU

Imagini schimb de experienta bulgaro-roman 25-27 octombrie 2013

Dobrich, Bulgaria
Imagini din partea a doua a unui proiect de succes, initiat in 2012, continuat in 2013 si care va creste in 2014:
Schimb de experienta bulgaro-roman intre femeile social democrate din regiunea Dobrich si judetul Brasov!

Multumiri  doamnelor inimoase din organizatia femeilor din Partidul Socialist Bulgar pentru programul dens, interesant, care ne-a inspirat.

 

OFSD Brasov a prezentat in conferinta de presa copii talentati sprijiniti

Marti, 15 octombrie 2013, vicepresedintii OFSD Brasov –  Elena Dobre (presedinta organizatiei municipale Brasov a OFSD) si Gabriela Coltea (consilier local in orasul Ghimbav) au sustinut la sediul PSD o conferinta de presa in cadrul careia au prezentat catre mass media brasoveana copiii talentati care au fost sprijiniti cu ajutorul fondurilor stranse in cadrul evenimentului “Talente de Azi pentru Brasovul de Maine”.  La conferinta a fost prezenta si Claudia Boriceanu, presedinta organizatiei femeilor din Partidul Conservator, care a sprijinit acest evenimentColaj conferinta de presa 15 octombrie 2013 1024x1024 OFSD Brasov a prezentat in conferinta de presa copii talentati sprijiniti.

Mai jos sunt redate cateva din articolele publicate pe aceasta tema.

Ziarul Transilvania Expres: “Femeile din PSD Brasov ajuta copiii talentati”

Organizaţia de Femei a PSD Braşov a prezentat ieri bilanţul Balului de caritate „Talente de Azi pentru Mâine”, organizat împreună cu PC. În urma organizării acestei acţiuni o elevă a Liceului de Muzică va primi o vioară, un tânăr sportiv a primit echipament sportiv şi va primi şi schiuri. Un elev al Colegiului de Informatică „Gheorghe Moisil” a primit un calculator ce îi permite să facă programare 3D, un gimnast braşovean beneficiază de o bursă lunară de 100 de euro, un tânăr artist din Ghimbav a primit un aerograv, ce îi va permite să picteze pe orice suprafaţă, iar trei tinere, care practică artele marţiale vor primi banii necesari pentru a-şi plăti transportul atunci când participă la competiţii.  (R.C.)

http://www.mytex.ro/eveniment/femeile-din-psd-brasov-ajuta-copiii-talentati_367918.php

 

Ziarul Buna Ziua Brasov : “Sprijin pentru opt tinere talente ale Brasovului”

Balul caritabil „Talente de Azi pentru Braşovul de Mâine”, organizat de femeile social-democrate, s-a bucurat de un real succes la ediţia din acest an, astfel că opt copii talentaţi, dar şi câteva centre de plasament au fost ajutate din fondurile obţinute.
Aceşti copii nu aveau destui bani pentru a-şi pune în valoare talentul, ţinând cont că proveneau din familii cu o situaţie materială precară. De exemplu, Raul Popa, din Poiana Mărului, membru în Lotul Naţional de Schi Fond a obţinut numeroase premii, însă, nu a avut până acum posibilităţi financiare să îşi procure un echipament corespunzător. Astfel, băiatul a fost nevoit să poarte atât la antrenamente, cât şi la competiţii nişte ghete lipite de antrenorul său. Acum, acesta are un echipament profesional complet de schi, ale cărui costuri au depăşit suma de o mie de euro.

Şi Răzvan Ardelean, olimpic la informatică, a primit un computer performant cu care îşi poate contura proiectele la care visa. „Cu acest computer pot face programare şi proiectare tridimensională, dar şi robotică, de care sunt pasionat. Până acum, nu aveam această posibilitate, dar nici bani ca să îmi achiziţionez o unitate performantă”, a spus Răzvan. Poveştile celor opt tineri talentaţi din judeţul Braşov au fost prezentate în faţa a 360 de braşoveni la balul caritabil „Talente de Azi pentru Braşovul de Mâine”. Povestea lui  Ionuţ Andrei, în vârstă de opt ani, care este foarte talentat la gimnastică sportivă, i-a impresionat pe cei prezenţi până la lacrimi, ţinând cont că familia sa are o situaţie materială precară şi cu greu îl ţinea şi la şcoală. De azi înainte, timp de un an, va primi o bursă de 100 de euro lunar.

http://www.bzb.ro/stire/sprijin-pentru-opt-tinere-talente-ale-brasovului-a65162

Comunicat de presa – 360 de brașoveni in sprijinul copiilor talentati la balul de caritate ”Talente de Azi pentru Brașovul de Mâine”

Vineri, 4 octombrie 2013, in sala mare a hotelului Aro Palace din Brasov a avut loc a treia editie a balului caritabil “Talente de Azi pentru Brasovul de Maine”. Evenimentul a fost organizat de  Femeile Social Democrate din judetul Brasov cu sprijinul Organizatiei Femeilor Conservatoare. Cu ajutorul reprezentantilor mass media brasoveana, povesti ale copiilor si tinerilor talentati din judetul Brasov au fost prezentate in fata celor 360 de brasoveni prezenti la Bal. Evenimentul s-a bucurat de prezenta lui Dan Teodorescu – solistul trupei Taxi, a Mihaelei Tatu precum si a muzicianului si compozitorului Adrian Naidin. De asemenea, o minge de tenis semnata de Ilie Nastase precum si un tablou al pictorului brasovean Gabriel Stan au fost oferite spre a fi licitate in cadrul balului.

 

Astfel, prin generozitatea participantilor si a sustinatorilor evenimentului,  tinerii brasoveni, prezentati in continuare, vor primi ajutorul necesar pentru a isi urma visele si a isi pune in valoare talentul.

 

Mihaela  (Brasov) este interpreta la vioara, eleva in clasa a VI-a la Liceul de muzica ”Tiberiu Bediceanu” avand rezultate scolare foarte bune. Ea este membra in Ansamblul “Crai Nou”, a participat la numeroase concursuri nationale si internationale obtinand foarte multe premii. Cu ajutorul fondurilor stranse  Mihaela va primi o vioară nouă.

 

Raul  (Poiana Marului) este sportiv,  membru in Lotul National de Schi Fond si a participat la Campionatul National de Schi Fond unde a obtinut  trei locuri III si doua locuri II. La schi role a obtinut 3 locuri I la Campionatul de schi de la Cheile Gradistei. Raul este elev in clasa a X-a Liceul  Tehnologic Malaxa Zarnesti. Cu ajutorul fondurilor stranse, Raul va primi un echipament profesional complet de schi.

 

Razvan  (Brasov) este olimpic la informatica, elev in clasa XI-a la Colegiul de Informatica din Braso. Razvan a participat la numeroase olimpiade de informatica, a fost medialiat cu argint la Olimpiada de informatica (clasa X-a), a obtinut locul II  la o competitie de profil din Statele Unite ale Americii si a obtinut locul I cu echipa  la concursul organizat de American Computer Science League. Cu ajutorul fondurilor stranse , Razvan va primi o unitate PC performanta dotata cu cea mai noua tehnologie.

 

Lucian (Ghimbav) – este elev in clasa a VI-a la Scoala Gimnaziala din Ghimbav avand rezultate scolare foarte bune. Lucian este talentat la desen, grafica si pictura, si a obtinut foarte multe premii la concursuri de acest tip.  Pentru a isi valorifica talentul, cu ajutorul fondurilor stranse la Bal Lucian va primi un aerograf  precum si un curs platit pentru 3 ani la Scoala Populara de Arte Brasov.

 

Ionut (Brasov) este elev in clasa a IV-a, membru al Clubului Brasovia si un sportiv foarte talentat la gimnastica sportiva. Ionut a participat la numeroase concursuri obtinand 9 diplome si 7 medalii  la  Brasov, Sibiu, Sfantu Gheorghe, Targu Mures, Buzau. Neavand resursele necesare si sprijinul partintilor, Ionut va primi o bursa lunara de 100 euro timp de 1 an .

 

Izabela, Emilia, Gabriela (Bod) practica karate la Asociatia WSDA si sunt eleve in clasa a VIII-a. Acestea au participat si obtinut foarte multe medalii si diplome la concursuri nationale si internationale. Cele trei tinere sportive vor fi ajutate sa participe la Campionatul Mondial de Karate ce se desfasoara in luna noiembrie 2013 din  Italia, prin plata transportului si a cazarii.

 

Copiii prezentati mai sus  isi vor primii premiile in cadrul unei conferinte de presa care va fi anuntata in perioada imediat urmatoare de OFSD Brasov.

 

Avand deja trei editii la activ, organizatorii spera ca ”Talente de azi pentru Brasovul de Maine„ sa devina o traditie a comunitatii brasovene si un exemplu de implicare in beneficiul tinerei generatii.

Imagini de la editia 2013 a balului Talente de Azi pentru Brasovul de Maine

Invitatie la Balul de Caritate “Talente de Azi pentru Brasovul de Maine”

Vineri, 4 octombrie 2013, incepand cu orele 20 va avea loc a treia editie a balului caritabil “Talente de Azi pentru Brasovul de Maine”. Evenimentul organizat de Femeile Social Democrate din judetul Brasov a devenit deja o traditie a comunitatii brasovene. Organizatorii isi propun sa ofere suport copiilor talentati din judetul Brasov dar fara suficiente resurse materiale pentru a investi in dezvoltarea aptitudinilor lor.

In cadrul acestei editii vor fi sprijiniti 6 copii, ale caror povesti le regasim mai jos:

ADRIAN  (Brasov) –   Solist de muzica usoara, a participat la numeroase concursuri nationale si international, printre care: Fulg de Nea 2012-locul I, Steaua Carpatilor 2012, Music Factory, Minimegastar – Radio Romania Cultural-locul III, Festival international 2012 Moscova-locul I, Concursuri in Italia, Polonia, Sprijin: are nevoie de un microfon performant cu stativ.

MIHAELA (Brasov) Interpreta la vioara, eleva la Liceul de muzica ”Tiberiu Bediceanu” , clasa a VI a, cu rezultate foarte bune, studiaza vioara, membra in Ansamblul “Crai Nou”, a participat la numeroase concursuri nationale si internationale obtinand foarte multe premii. Sprijin: are nevoie de o vioara.

RAUL  POPA (Poiana Marului) –  membru in Lotul National de Schi Fond, a participat la Campionatul National de schi fond unde a obtinut  trei locuri III si doua locuri II. La schi role a obtinut 3 locuri I la Campionatul de schi de la Cheile Gradistei. Este elev in clasa a X-a Liceul  Tehnologic Malaxa Zarnesti. Sprijin: are nevoie de achizitionarea unui echipament complet de schi.

RAZVAN ARDELEAN (Brasov) – olimpic in informatica, elev in clasa XI-a la Colegiul de Informatica din Brasov, a participat la numeroase olimpiade de informatica, Medialiat cu argint la Olimpiada de informatica (clasa X-a), Locul II  in America, unde a reprezentat Romania, Locul I cu echipa  la ACSL (American Computer Science League), Sprijin: are nevoie de o unitate PC performanta.

LUCIAN   POPA (Ghimbav) – Elev in clasa a V-a la Scoala din Ghimbav  cu rezultate scolare foarte bune, Talentat la desen, grafica si pictura, a obtinut foarte multe premii la concursuri, sprijin: are nevoie de achizitionarea unui aerograf  si de plata unui curs timp de 3 ani la Scoala Populara de Arte Brasov.

IONUT ANDREI (Brasov) –  elev in clasa a IV-a, membru al Clubului Brasovia, sportiv foarte talentat la gimnastica: sol, inele, barna, capra, a participat la numeroase concursuri obtinand 9 diplome si 7 medalii  la  Brasov, Sibiu, Sfantu Gheorghe, Targu Mures, Buzau. Sprijin:  are nevoie de o bursa lunara.

Invitati speciali ai balului sunt Dan Teodorescu de la trupa Taxi si Adrian Naidin, muzician si compozitor. Mihaela Tatu va fi de asemenea prezenta, ca si in editiile trecute.  Moderatorul evenimentului va fi realizatoarea Nova TV, Cornelia Crevean. O invitatie la bal costa 150 lei si poate fi procurata de la sediul PSD Brasov, str. George Baritiu nr. 1, telefon 0268 410 104, persoana de contact Alina Dragos, vicepresedinte OFSD. Evenimentul este initiat de OFSD Brasov si in acest an va avea drept co-organizator Organizatia Femeilor din Partidul Conservator.

INVITATIE PSD fatza 1 300x202 Invitatie la Balul de Caritate Talente de Azi pentru Brasovul de Maine

Comunicat de presa: Echipă nouă la OFSD Brașov

Femeile Social Democrate și-au ales noi lideri, atât la nivelul localităților cât și la nivelul județului Brașov. Astfel, în perioada august – septembrie 2013 au avut loc conferințe de alegeri în organizațiile locale ale femeilor social democrate  din județul Brașov.
La organizația municipală Brașov a OFSD Elena Dobre a fost aleasă președinte. În vârstă de 28 ani, Elena Dobre este expert contabil, expert evaluator întreprinderi și proprietăți imobiliare, și a fost bursier în Trier, Germania.  În prezent aceasta își dezvoltă propria afacere. Elena Dobre afirmă că a intrat în politică pentru a genera  ea însăși schimbările pe care le crede necesare în comunitate și pentru că are încredere în puterea femeilor de a conduce, a găsi soluţii constructive pentru problemele existente şi a le pune in aplicare.
Și Organizația Județeană a Femeilor are o nouă conducere începând de sâmbătă, 28 septembrie 2013. În funcția de președinte a fost aleasă Roxana Mînzatu, fost consilier județean PSD în perioada 2004-2008 și 2011-2012 precum și fost subprefect al județului Brașov în anul 2009. Aceasta activează de 9 ani în domeniul fondurilor nerambursabile și este în prezent vicepreședinte al Organizației Județene Brașov a PSD. Roxana Mînzatu preia această poziție înlocuind-o pe Claudia David care s-a retras din structurile de conducere politică optând pentru o carieră în administrația publică.
Proiectul femeilor social democrate brașovene este acela al promovării unui model acceptabil de societatea românească actuală de femeie competentă profesional și cu succes politic. Obiectivul vizat de noul președinte este de a încuraja și de a face vizibile acele femei care pot inspira comunitatea brașoveană ca exemple de competență și implicare. În același timp, obiectivul politic al OFSD pentru perioada 2013-2017 este de a construi în PSD Brașov un parteneriat reprezentativ între femei și bărbați în ceea ce privește ocuparea pozițiilor decizionale și de a tinde către un număr egal de aleși locali între bărbați și femei.
În noua formulă de conducere a femeilor social democrate se numără atât persoane cu experiență politică precum consilierul județean Luana Minea dar și numeroase figuri tinere. Printre acestea se numără Ioana Bran, consultant și trainer în afaceri, Cornelia Crevean, cunoscut realizator TV și Luciana Cristea, manager al mai multor proiecte publice din județul Brașov.
O bună parte din doamnele alese pentru a conduce echipele OFSD vin cu experiența profesională valoroasă a unor domenii profesionale în care femeile sunt forța de muncă predominantă, precum educație, contabilitate, asistență socială. De asemenea, e important de reținut că media de vârstă este pentru noile președinte alese în județul Brașov este una promițătoare: 37 de ani. Dorința doamnelor de a genera schimbare în bine prin implicarea lor în politică poate să ofere societății un nou model: acela al femeii politice competente și de succes.” – a afirmat Roxana Mînzatu, noul președinte al Organizației Județene al Femeilor Social Democrate  Brașov.
Brasov, 1 octombrie 2013
Page 1 of 11