Organizatia de femei PSD Brasov

martie, 2013

Anotimpul speranţei pentru copiii aflaţi în dificultate

În acest an, Organizatia Femeilor Social Democrate din Brasov marchează începutul anotimpului speranţei, primăvara, cu un moment special, menit să aducă un strop de voie bună în sufletul copiilor aflaţi în dificultate.

Astfel, 10 copii proveniţi din centre de plasament din Codlea şi Tărlungeni vor petrece ziua de sâmbătă, 2 martie, începând cu orele 14.00, împreună cu reprezentantele OFSD Braşov. Sub atentă supraveghere, copii vor avea parte de o după amiază într-un parc de distracţii indoor din Braşov unde vor beneficia de de jocuri, surprize, animaţie şi vor lua masa împreună. Mai mult, doamnele social democrate îşi propun să creeze pentru cei mici o atmosferă caldă, familială care să le apropie de nevoile lor şi să ofere tuturor celor implicaţi o zi de neuitat. De aceea, fiecare reprezentantă OFSD participantă la eveniment va păstra în grijă, pe parcursul acţiunii, unul dintre copiii prezenţi.

Scopul acestui tip de acţiune este mai mult decât caritabil; el este un gest de solidaritate cu una din categoriile vulnerabile ale comunităţii noastre. OFSD Braşov îşi doreşte conştientizeze semenii din întreg judeţul cu privire la copiii şi tinerii vulnerabili care trăiesc lângă noi şi la modalităţi simple dar de impact prin care le putem fi alături.

 

Page 1 of 11