Organizatia de femei PSD Brasov

16 octombrie, 2012

“Au primit darurile cu lacrimi in ochi” – aparitie in mass media locala

“Balul caritabil „Talentele de astăzi pentru Brașovul de mâine”, organizat de femeile din USL, și susținut de Mix Tv are  un final fericit.

Trei dintre cei șase copii talentați au ajuns acasă cu banii necesari pentru continuarea studiilor sau cu instrumentele muzicale pe care le-au visat. Bunicii și părinții au plâns de fericire alături de copiii care au devenit deja mici vedete. Talentele lor au fost răsplătite de politicienii din USL și de oameni de afaceri, inspirați de puterea de luptă a copiilor. “Sunt foarte bucuroasă de acest premiu pentru că îmi pot continua cursurile la Școală Populară de Artă. Iar cu o parte din acești bani o să mă înscriu și la Festivalul Steaua Carpaților la care îmi doresc foarte mult să merg” a spus Ana Maria Pascu. “Am primit o sumă de bani de la dl. Sebastian Grapă, pentru a merge în continuare la Școala Populară de Artă” a declarat Sara Balint. “Astăzi am primit un clarinet la care voi învăța să cânt” a spus George Adrian Neacşu.
Ceilalți trei copii care încă nu au primit cadoul mult visat au fost la școală sau la concursurile pentru care s-au pregătit. Astfel, este vorba despre Popescu Adina, căreia i s-a cumpărat o pianină adevărată. Karatista Miruna Vlaicu a ajuns deja la competiția din Italia, pentru care nu avea fondurile necesare. “Miruna Vlaicu este într-adevăr un personaj.  E o fată care învață foarte bine, e prima în clasa ei de la liceul din Informatică. Are foarte multe medalii și titluri la sportul pe care îl practică” a spus Ligia Marin, președintă organizație de Femei PNL Brașov.
De asemenea, talentatul fotograf Vlad Moldoveanu a primit un aparat performant. Tinerii au intrat intrat sub protecția unor politicieni și oameni de afaceri din Brașov, care vor să-i susțină pe viitor, dar mai ales să le îndrume pașii spre succesul pe care-l merită și pentru care sunt dispuși să muncească. ”

 

Articol publicat in editia din 16 octombrie 2012 a ziarului Brasovul Tau.

“BRAŞOVUL DE MÂINE: Şase copii talentaţi şi-au văzut visul împlinit” – Aparitie in mass media locala

“Organizaţiile Femeilor PSD, PNL şi PC Braşov au premiat copiii talentaţi din judeţ în cadrul evenimentului de caritate „Talente de azi pentru Braşovul de mâine”. Şase copii cu abilităţi speciale au primit sprijin pentru a-şi continua pasiunile, în muzica, artă sau în sport. Aceştia şi-au primit ieri şi premiile din partea politicienilor care i-au susţinut pentru a-şi duce la îndeplinire visul.
La 13 ani, Ana Maria Pascu are o voce care impresionează toate juriile festivalurilor folclorice la care participă. Însă, ca să ajungă pe aceste scene, Ana Maria Pascu trebuie să treacă de preselecţii, care costă destul de mult, dar trebuie să îşi îmbunătăţească şi tehnica vocală cu un profesor de specialitate. Banii sunt însă puţini şi, de aceea, Ana Maria a fost sprijinită financiar de către vicepreşedintele CJ Braşov, Viorel Chiriac. „Cu siguranţă Ana Maria va deveni un rapsod al cântecului popular românesc”, a fost de părere Chiriac.
Un alt exemplu este şi Adina Popescu, care în ciuda faptului că nu vede, crede cu tărie în pasiunea ei şi cânta la o pianină de jucărie, fiindcă nu şi-a permis una adevărată. Şi-a dorit însă mai mult decât atât şi visul a devenit realitate! Unul dintre spectatori, impresionat de povestea Adinei, a promis că îi va achiziţiona o pianină adevărată.
Tot un instrument muzical şi-a dorit şi George Adrian Neacşu, mai exact un clarinet. Preşedintele PSD Braşov, Constantin Niţă l-a ajutat pe micuţul în vârstă de 11 ani să îşi achiziţioneze instrumental mult visat. „M-am apucat de cântat de la vârsta de cinci ani şi acum o să mă perfecţionez, ca să cânt şi mai bine”, a mărturisit micuţul în vârstă de 11 ani.
Un alt vis devenit realitate a fost cel al Mirunei Vlaicu. O sportivă talentată care a participat la mai multe competiţii atât în ţară cât şi în străinătate. Acum avea nevoie de bani pentru a putea pleca la un concurs de karate în Italia. Perseverenţa şi talentul i-au fost răsplătite de coordonatorul Departamentului de Comunicare al PNL Braşov, Ligia Marin, care o va sprijini pe Miruna să participe la campionatul mondial de karate care este în curs de desfăşurare în Italia. „Sunt fost sportiv de performanţă şi apreciez copiii care au rezultate deosebite şi fac performanţă, fiindcă acest lucru înseamnă în primul rând ambiţie, perseverenţă, dar şi talent”, s-a destăinuit Ligia Marin.
Toţi spectatorii prezenţi la eveniment au fost imortalizaţi de talentatul fotograf Vlad Moldoveanu, care a avea nevoie de un aparat de fotografiat mai performant. Acesta a fost achiziţionat de Emil Niţă. „Vreau ca Vlad să îmi devină un partener pe viitor, fiindcă fotografiile contează foarte mult în cariera unui politician”, a precizat Niţă. Pe scenă în faţa politicienilor a urcat şi Sara Balint, o tânără de 15 ani care nu doreşte altceva decât să studieze naiul aşa cum şi-a dorit. Pentru ca acest lucru să devină realitate s-au implicat liberalii Dan Zanfir de la Făgăraş şi Sebastian Grapă, care au ajutat-o cu bani pentru a studia la Şcoala populară de Arte. „Gheorghe Zanfir este idolul meu şi sper să îl urmez, acum când pot în sfârşit să îmi continui studiile în domeniu”, a spus Sara.

Şi casele de copii au fost ajutate
Balul de caritate „Talente de azi pentru Braşovul de mâine” 16.000 lei, banii care au fost folosiţi pentru îndeplinirea visurilor celor şase copii, dar şi pentru a sprijini câteva case de copii din judeţul Braşov.”

 

Articol publicat in editia din 16 octombrie 2012 a ziarului Buna Ziua Brasov

Page 1 of 11